Postarea asta merita limba romana si spatiu...mult spatiu, desi nu cred ca ar exista destul sa pot exprima tot cea ce am simtit vineri seara cand am ajuns acasa, acasa in Arges.
Este trist sa iti dai seama ca ai crescut, ca oamenii in jurul tau si ei au imbatranit...dar este incredibil de frumos sa vezi ca locurile, "plaiurile", unde ai crescut, unde ti-ai petrecut primi 18 ani din viata nu s-au schimbat aproape de loc.
Venind aseara din Bucuresti spre casa, inca de la intrarea in oras (din dreptul benzinariei petrom - pentru cunoscatori) m-a cuprins o nostalgie nebuna. Nu mai venisem acasa de o luna si ceva, dar parca nu asta era problema, totul mi se parea pur si simplu frumos.
Curtea de Arges este intradevar un oras mic, fara prea mult viitor pentru un tanar, tocmai de aceea nu imi fac sperante sa pot sa am o viata aici, dar chiar este un oras foarte frumos si nu vreau sa ii fac publicitate. Aici parca viata are alt ritm, timpul curge altfel, lumea este mai linistita, mai fericita...un mic paradis:)
In aceasta perioada a anului totul este inverzit, dealurile inconjurand valea Argesului ofera culori de nedescris, muntii Fagaras care se vad in zare, inca mai au varfurile acoperite de zapada...pur si simplu natura si-a cam facut de cap p'aici. Zic chestiile astea de parca ar fi pentru prima data cand le vad...dar am trait 18 ani aici si chiar am ramas uimita sa vad ca am ajuns ca bucurestenii aceia care se minuneaza la vederea unei vaci pe strada sau a unei carute cu cal.
Intorcandu-ne pe meleagurile argesene si apropo de vaci, in drum spre casa matusii mele am dat peste cireada de vaci care se intorcea de la pascut. Am inceput sa fac slalom cu masina printre balegile de pe drum si vacile plictisite care inca mai rumegau...am scapat mai ieftin decat ma asteptam. Ajunsa la matusa mea, inca de cand m-am dat jos din masina m-a izbit un miros puternic de salcam, care masca cu succes mirosul de balega de pe rotile masinii mele:)) Totul era la fel, islazul de vis-a vis de casa, casele in sine, drumul (din pacate)...numai ca de data asta in loc sa ma astepte doi copilasi, mi-au iesit in cale doi tineri care deja m-au depasit in inaltime (verisori mei).
Poti sa iti dai seama inca de la intrarea in curte ca matusa mea are o gospoderie pe cinste. Perechea de bibilici(cine nu stie cum arata sa dea un google scurt) au inceput sa "vorbeasca" zgomotos. Curcanul nu s-a lasam mai prejos si m-a salutat si el:)Intotdeauna mi-au placut animalele, de orice fel si marime,(nu am fost "agresata" de nici un animal in copilarie) dar acum era perioada puilor si de aceea am simtit nevoia sa le fac o mica inspectie. Prima oprire puii de iepure:)...7 la numar, destul de marisori (am luat unul la ciufulit) mancau de zor din ieslea cu iarba proaspata, in timp ce mamicuta lor era tinuta separat, intrucat astepta alti puiuti, ca deee, doar este iepuroaica, se respecta:)) Urmatorii au fost bobocii de gasca, care inca mai aveau puful pe ei, mi-a fost lene sa alerg dupa ei, desi mi-ar fi placut sa smotocesc unu:)Urmatoarea opire, sus in deal, unde dupa un gard de uluci se vedeau 3 vitelusi:))...aici m-am multumit doar cu admiratu':)Coborand spre casa am avut ocazia sa ma joc si cu catelusu' pe care varul meu il are de la perechea mea de caini, un catel alb, cu urechile maronii, plin de viata si energie. Daca tot am vorbit de caini, sa amintim si faptul ca pisica tocmai fatase 3 pisioiasi pe care ii tinea ascunsi in podul bucatariei (normal ca eu am inteles ca sunt in alt pod pe care l-am devastat fara succes, dar mai am si maine o sansa:)) Toata gospodaria era animata si emana energie din toate partile. Eu nici nu mi-as putea imagina copilaria fara toate acestea. Imi pare rau ca nu am avut un aparat foto ca sa pot ilustra toate aceste frumuseti, dar va invit sa ne faceti o vizita sa vedeti personal.
O mica si finala cncluzie este ca oamenii trec, se schimba, insa locurile raman la fel.
No comments:
Post a Comment